Dragi romani din toata lumea: MULTUMIRI!

Spuneam ca revin cu un post despre Chicago, dar intai vreau sa povestesc ceva foarte funny de mi s-a intamplat la Chicago.
Daca vreodata m-am gandit ca lumea nu e asa mare pe cat mi-as fi imaginat cand eram copil, cu siguranta atat de mica cum mi s-a parut in Chicago nu mi s-a parut niciodata.

Fara sa dau prea multe detalii despre business-ul si meetingurile mele acolo, eram la o masa rotunda impreuna cu concurentii nostri nemti si un potential partener din Chile. Cum eram singura femeie dintre 200+ barbati, ma bucur de avantajul de a capta prima atentia, asa ca omu isi scoate cartea de vizita, mi-o inmaneaza si incepe sa imi spuna ce oportunitate are el pentru afacerea mea etc. In acel moment, cei doi nemti automat si-au scos cartile de vizita, sarind pe interlocutorul meu. Mi-am scos-o si io pe a mea. Aruncand un ochi pe ea, desi sunt mentionate numele si adresa companiei din Scotia, am avut mare uimire s ail aud: “Oana…you are from Romania, aren’t you?” Si din momentul ala, i-a ignorat complet pe nemti, s-a intors total cu fata la mine si cat am stat in Chicago mi-a fost o companie excelenta: m-a introdus la o gramada de lume din North America si din South America, am mers la cina la restaurantul unde ia cina Tom Cruise (yeeeeeeeeeeeeeeyyyy m-am ajuns))), la pranz, etc. Nici o sexual innuendo, omul era destul de in varsta sa imi fie tata…Si de fapt care e povestea? Se pare ca pe toate femeile din viata lui le cheama Doinita (ca pe mama btw): nepoata, fiica, nevasta. Are o gramada de cunostinte de nationalitate romana, e fascinat de gastronomia, istoria noastra comunista, de misticul pe care il asociaza Romaniei. Asa ca…acest mic detaliu, nationalitatea mea, a facut diferenta.

Mi-am spus ca e un caz izolat…io fiind obisnuita in Germania/Italia cand eram tinerica, la auzul nationalitatii mele oamenii sa isi verifice buzunarele mai degraba decat sa se lumineze si sa zambeasca.

Si as fi crezut ca e un caz izolat, daca nu mi s-ar mai fi intamplat de cel putin 4-5 ori in aceeasi saptamana si la aceeasi conferinta. S-a intamplat sa fiu introdusa unui American care a facut afaceri cu Romania pe timpul lui Ceausescu. Apoi unui Canadian care inca face afaceri cu Sidex Galati. Apoi unui turc, unui Nigerian, si iarasi un American, toti spunand ca cei mai draguti si mai faini oameni pe care i-au cunoscut vreodata sunt romani.

Deci dragi romani din toata lumea: Va multumesc!
Va multumesc pentru mult hulitul (de mine) pupincurism (a se citi ospitalitate excesiva) fata de toti strainii care au trecut vreodata pragul tarisoarei si cu care v-ati purtat poate de multe ori muuuuuuult mai fain decat ar fi facut-o oricine altcineva.
Va multumesc pentru ca mai exista si romani care s-au remarcat si prin altceva decat prin aparitia la stiri pentru furt/viol/omor.
Va multumesc pentru ca dupa atata timp in care am simtit nationalitatea mea ca pe un complex, in saptamana aceea la Chicago m-am simtit nemaipomenit de bine in pielea mea romaneasca.