Interfete prietenoase sau de ce am dreptul sa fiu bitch uneori

Fiecare dintre noi avem un fel de interfata grafica prin care comunicam cu ceilalti, dand unitate componentelor verbale si nonverbale pe care le transmitem.
Unii sunt niste fericiti: printr-un zambet simpatic, sau ochi albastri, sau o privire senina, sau o simpla gropita in obrazi, sau o voce cristalina gata, si-au rezolvat interfata fara nici un efort. Indiferent ce ar spune (o chestie rautacioasa, sau mai putin interesanta, inteligenta) primesc automat un feedback pozitiv, credibilitate, credit pentru ceea ce spun, sau pur si simplu un zambet, atentie, rabdare din partea celor carora li se adreseaza.
Altii, datorita faptului ca interfata lor grafica nu e atat de user-friendly, nu primesc aceeasi intelegere si bunavointa. E ca si cum ar trebui sa depunem dublu efort (pentru ca ma includ si io in aceasta a doua categorie) pentru a ne face punctul de vedere la fel de popular. Din cauza ca nu zambim la fel de mult poate? Sau nu avem un ton cristalin? Ca privirea ne e poate acra, ochii nu atat de luminosi si expresivi?
Si atunci si user-ul trebuie sa munceasca o gramada ca sa ne opereze sistemul si sa interactioneze cu noi, scriu comenzi, primesc erori over and over again, te reseteaza si o iau de la inceput.
Ma oftic. De ce nu vedeti dincolo de interfete? Mai ales voi, cei care cu adevarat insemnati atat de mult acolo undeva printre milioanele de circuite incalcite ale sufletului meu? De ce nu ne ghiciti comenzile? Nu ne cititi hartile? De ce nu vedeti ca dincolo de o privire neutra, o voce mai putin calda si un zambet rece se ascunde poate un vulcan de emotii si trairi mai puternice decat ar parea daca am incerca sa le afisam? Ca asa e felul nostru de a ne apara si pretui emotiile...facandu-le mai putin accesibile?
Si totusi, fair ar fi poate sa incercam sa ne upgradam interfata. Sa o imbunatatim, sa ne dam seama de ce e asa ostila si sa actionam. Ma gandeam ca una din cauzele interfetelor neprietenoase ar putea fi timiditatea sau chiar o forma de fobie sociala (citeam pe undeva ca e treia tulburare ca frecventa dupa depresie si alcoolism). Si specialistii leaga fobia sociala de lipsa de serotonina din organism, si recomanda ei psihoterapia de tip comportamental-cognitiv sau cea pe baza de medicamente. Adica fie iti exersezi abilitatile sociale, fie iei antidepresive. De acord cu prima metoda, de altfel s-a recunoscut rolul diferitelor forme de training legate de comunicarea interpersonala.
Dar eu is mai inflexibila, vreau sa fiu luata pentru cine sunt...pentru ce spun si pentru exact cum imi vine sa o spun. Nu vreau sa imi trainuiesc interfata. E ca si cum as cenzura ceva din mine, din ce sunt cu adevarat. As dori mai degraba ca cei din jur sa se trainuiasca ei insisi in a vedea dincolo de aparente, de ceea ce e evident, facil. As dori oamenii sa fie mai profunzi, sa gandeasca mai mult si sa vorbeasca mai putin.
Sa se chinuie sa imi descifreze comenzile, poate o data o sa gaseasca ceva frumos...undeva...dupa mai multe incercari.