Sunday, September 21, 2008

China in my eyes. Sau mituri chinezesti dupa intelesul meu















Un amestec de impresii si senzatii contradictorii. Cam asta e aparent China in ochii mei. Dar in mod surprinzator s-a dovedit a fi exact cum ma asteptam.
O sa imi organizez parerile dupa aspectul pozitiv/negativ al senzatiilor pe care mi le-au creat.

Ce imi place la China:
1. comunismul (asta o sa o trec si la negative:)). A fost placut sa retraiesc clisee ale momentelor comuniste, care mai mult sau mai putin sunt la fel cum erau pe vremea comunismului romanesc: formalism excesiv exprimat prin expresii de genul: respect pentru comitetul organizatoric, stimate domnule presedinte blabla; sunt un popor foarte putin individualist, spiritul comunitatii este simtit peste tot, iar el determina un simt al responsabilitatii civice deosebit de dezvoltat.

2. mancarea (a se citi mancarea chinezeasca ce nu include nimic miscator) este una din cele mai gustoase si mai dietetice pe care le-am intalnit. Si nu prea e asemanatoare cu ce mancam la restaurantele noastre chinezesti; e clar ca ele europenizeaza mult mancarea lor traditionala.
Dulciurile nu sunt grozave, dar carnea de rata si de miel au un stil absolut original de preparare.

3. preturile. Incredibil de ieftine, am mancat o cina cu doo feluri, doo beri, o cafea si un fel de muffin cu ceva de genu 5 dolari. In centrul Dalian-ului

4. calitatea serviciilor hoteliere. Marriot-ul din Tianjin are cu cel putin doua stele peste cel din San Francisco

5. viata de noapte. 10 pm e ora la care chinezii incep sa iasa in oras, strazile se umplu de vanzatori ambulanti, de lumini de toate culorile, de oameni care mananca, danseaza, canta, se imbrancesc usor, desigur din lipsa spatiului. Si zumzetul tine pana dupa miezul noptii

6. mall-urile. Chinezii redefinesc cu totul conceptia generala despre mall. Mallurile chinezesti sunt niste constructii arhitecturale gigant, cu peste 7 etaje, fiecare etaj avand o amprenta de cateva ori mai mare decat cea a unui mall european. Impresionant...si mai ales colorat. They really like colors, don't they. And red is everywhere.

7. modul lor de a face business. Inmneaza cartile de vizita cu ambele maini, o iau pe a ta cu ambele maini desigur, o citesc circa 10 minute. Se concentreaza foarte mult sa te cunoasca inainte sa faca afaceri cu tine, e clar un relationship way of doing business rather than a transactional one.

Sa trecem la ce nu imi place
1. mirosul de mancare. E peste tot: la hotel, in salile de conferinta, pe strada, in taxi. Ai impresia ca ti se umplu narile de aburii orezului proaspat fiert sau ai carnii de orice ar putea fi fiert.

2. comunismul. Utopie sau nu, doctrina socialismului nu a fost niciodata preferata mea. Cat despre comunism...in conditiile unui secol 21, in care circulatia informatiei si a oamenilor din alte tari sunt posibile in China, devine interesant sa vezi cum comunismul poate rezista...chiar si intr-o forma sa o numesc deformata a imaginii pe care mi-o aduc aminte de cand aveam 9 ani.
De ce nu imi place comunismul lor? Pentru ca i-a transformat foarte urat. Nu stiu daca sa zic transformat...nu am certitudinea ca evolutia lor ar fi fost alta in absenta lui..doar emit ipoteza unui efec nociv al comunismului asupra modului in care societatea si mai ales indivizii s-au dezvoltat in mediul ala. Cumva i-a indobitocit. Cu riscul de a parea rautacioasa...cred totusi ca i-a transformat in niste executanti orbi ai unor reguli absurde, le-a ingradit total creativitatea, spiritul liber. Chinezii sunt niste oameni foarte draguti, prietenosi, te castiga imediat cu aparenta naivitate (spun naivitate, pentru ca io o vad ca pe un fel de masca...sub naivitatea lor, pe care uneori ai lua-o drept prostie poate ei vor sa te faca vulnerabil tocmai prin faptul ca ii subestimezi), de aceea prefer sa dau vina pe sistem pentru faptul ca uneori, la unii dintre ei, ai impresia unei inteligente cenzurate. Ma intreb ce s-ar fi intamplat cu noi in conditiile unui comunism prelungit.

3. organizarea si calitatea oricaror servicii (in afara celor hoteliere). Cand te duci in China, asteapta-te ca nimic din ceea ce ai organizat sa nu mearga. Partenerii de afaceri nu te asteapta la aeroport pentru ca desigur ca au inteles ca ajungi la "Domestic Arrivals", companiile de taxi iti citesc prost numele hotelului, biletul tau de avion de intoarcere evident ca nu e bun, pentru ca e electronic, iar ei nu stiu ce e un bilet electronic, asa ca trebuie sa alergi pe la 20 de alte birouri sa explici conceptul de bilet electronic. Pentru fiecare job in China sunt angajati cred 3-4 oameni care sa se ocupe de un task. Evident ca ei nu fac fata, asa ca mai cheama pe cate unul, doi sa le ceara sfatul, iar acestia mai cheama pe cineva. Te trezesti ca in fata ta sunt 10 oameni care se uita incruntati la tine, tzipa, urla si in cele din urma iti dau la telefon pe cienva care vorbeste engleza.

4. nimeni nu vorbeste engleza. In aeroport, la conferinte (foaarte putini vorbeau), la hotel, in taxi, magazine, nu mai vorbesc de restaurante.

5. Ceaiul. Are un pregnant gust a parfum. De unde stiu? Mi s-a intamplat sa ma parfumez odata cu limba scoasa:)


Una peste alta, China e un loc de lume fascinant. Il percep ca pe un amestec de culori si mirosuri pe care nu le mai intalnesti nicaieri. E clar o destinatie de vizitat. DEsigur, depinde de scopul vacantei si de profilul turistului.
More pictures here

Saturday, September 6, 2008

Punct. Si de la capat. Si ce capat....

Pentru a cata oara imi iau trollerul frumusel si pornesc spre alt colt de lume? Cred ca a treia oara...De data asta capatul e malul Marii Nordului.

De data asta am ajuns in Scotia. E o mic colt de lume care a facut click cu mine de cand am pus prima data piciorul pe.
Scotia e o bucata de tara ce mi-a devenit draga incredibil de repede. Sper sa ii fi devenit si io ei si sa nu ma mai lase sa ma zbengui aiurea prin lume.

Scotia e o tara in care traiesc desigur scotieni...oameni a caror aparenta modestie iti induce ideea unei ipocrizii, idee ce se dovedeste falsa intr-un final in care le descoperi sinceritatea debordanta, umorul atat de subtil si cumva atat de natural, amabilitatea sincera pe care pana acum nu am mai intalnit-o atat de nonsalant afisata (obositoare parca amabilitatea asta. pentru ca imi ridica problema reciprocitatii ei, ori mie, ca o acritura ce is, nu imi vine atat de natural sa raspund la fel unei amabilitati atat de generoase - chiar, de ce oare li s-a format stereotipul de zgarciti..nu mi s-au parut deloc. Nici material vobind adica)

DE cand am ajuns mi s-au intamplat atat de multe lucruri frumoase, incat parca sunt intr-o continua stare de semi-ameteala. De la jobul care se dovedeste o oportunitate mult mai interesanta decat ma asteptam, la colegii si cei doi presedinti ai companiei care sunt profesionisti cu cateva zeci de ani experienta in industria asta noua pe care o explorez, si industria in sine - pentru cineva pentru care "coke" nu putea sa insemne decat coca cola ma vad peste noapte responsabila de strategia de marketing international a unuia dintre liderii mondiali pe un subansamblu de produse din industria otelului.

Imi aduc aminte cand am ajuns in prima zi la Oracle...nu aveam computer, abia era cineva cu care sa vorbesti despre obiective si activitati...Aici din prima zi ma astepta o agenda super bine pusa la punct, un laptop, calculator deschis pe noua mea adresa de mail in care ma asteptau desigur cateva mailuri, carti de vizita noi noute stralucind pe birou si colegi urandu-mi un bun venit atat de calduros, ca mi-a parut asa rau ca in geanta nu au incaput ceva suveniruri, din Romania, cu fata lui Dracula sau nu, dar macar sa am si io ceva pregatit pentru ei.

Luni plec in China.
Ni hao...

PS: Am sa mai scriu...cred ca mi s-a trezit iarasi cheful de a scrie..

Wednesday, August 6, 2008

Wana recomanda Aqvila










Ii gasiti aici.

Cele mai bune prajituri de casa (belive me, i know), muntele la 10 metri, top of the line conditii de cazare si entertainment, oamenii cei mai genuine draguti care exista in HORECA romaneasca (de la domnul de la receptie, doamnele care se ocupa cu amenajarea meselor, cele de la bar etc. De unde or fi picat, ma intreb. Cred ca sunt platite dupa cat de mult si sincer zambesc oaspetii in preajma lor). Da, m-am facut un elefant cat am stat la ei, dar nu imi pare rau deloc.
In Rucar Arges, langa Petrom faci dreapta si pe un drum forestier ajungi sus la vilele Aqvila. As vrea sa il intalnesc pe patron, sa vad cum arata un om din Romania care stie ca in spatele succesului oricarei afaceri e respectul infinit fata de cel care iti calca pragul. Felicitari!

Un mic inconvenient ar fi ca e deschis doar pentru turismul de afaceri. Dar cum teambuildinguri, teamlunch-uri, business weekends si alte din aceeasi familie se practica pe scara larga in Romania multinationalelor, e foarte posibil sa se iveasca ocazia de a ajunge aici.
Ian a promis ca vine cel putin o data la 3 luni. We'll see...

De ce nu am sa imi cumpar niciodata Apple - uri

Pentru ca...arata trendy flandy cu nitzica aroma gay? Gresit. Nu de asta. De fapt Book Air ala e chiar fain.

Pentru ca..au o gramada de functionalitati ciudate de care nu ai nevoie? As trece si peste asta.

Ba pentru ca nu e posibil la un produs nou noutz sa il folosesti 2 minute si apoi sa pice de tot. Da bine, oi fi io in procentul ghinionistilor care primesc produse cu eroare de fabricatie, dar citind pe forumuri, procentul asta e cam mare.

Ma simt ca un copil care o primit de la Mos Craciun un cadou stricat.

Pacat. Good Bye Apple. For Good!

Tuesday, July 29, 2008

Cel mai trist magarus din lume


Este la Valea Plopului, cu doua case mai la stanga fata de biserica satului.


Captiv intr-o curte cu garduri de penitenciar (din sarma ghimpata de la metrul 2 la 2 jumate), langa o casa nelocuita de cel putin un deceniu, fara apa, cineva cu care sa se joace/interactioneze, magarusul trist traieste zi dupa zi fara sa faca nici o diferenta. Nu mai asteapta nimic, nu viseaza la nimic. E doar trist.


L-as fi luat cu mine daca ar fi incaput in masina.

Wednesday, July 16, 2008

Marroco Daydreaming



Mi s-a facut dor de Maroc zilele astea.
Unii pleaca in Tenerife, altii in Creta, fiecare isi planifica zilele de vacanta undeva intr-o destinatie cat mai exotica. Involuntar m-am intrebat unde as vrea sa ma duc io (cum sunt cumva intre planuri de relocare, nu stiu ce am sa fac vara asta), unde mi-ar place sa petrec cele 10 sau cate zile oi mai avea de luat.
Prima destinatie care imi vine in minte e Machu Pichu (including ayahuasca - intotdeauna m-a fascinat ritualul asta al shamanilor, l-as incerca fara sa stau pe ganduri), apoi Vietnam si India.

Si fara sa stau pe ganduri, m-as reintoarce de zeci de ori in Maroc.

Asa mi s-a facut un dor sa revad Maroc-ul. E cea mai fascinanta lume pe care am intalnit-o vreodata. Si atat diferita de civilizatia si cultura europeana. Amestec de mirosuri diferite, limbi pe care nu le inteleg, priviri usor suspecte, imbracaminte aparent absurda pentru temperaturile de peste 40 de grade, culori care iti imbata ochiul, saracie si lux pe aceeasi strada, un fel de mizerie aparent lipsita de igiena, desert mistic care te fascineaza pentru ca nu poti patrunde cu nici un chip in secretele atat de ascunse si totusi accesibile intelegerii.
Pentru un european abia ajuns in Tanger, care nu sta la hotel de 4 stele (am stat in prima noapte la o pensiune traditionala, cu paturi din piatra si fara acoperis) totul ar parea la o prima vedere infricosator.
Mirajul te patrunde pe masura ce il mirosi mai cu nesat. Culorile si fascinatia Marocului pun stapanire pe tine cand incepi sa te uiti mai mult la oameni pentru a le intelege ceva din simplitatea lor; cand intelegi ca simplul motiv ca e diferit de tine nu il face un potential dusman, cand vezi ca marocanii traiesc fiecare farama a vietii lor cu un nesat si un orgoliu nemaipomenit, indiferent de cat de primitiva ar fi ea pentru noi.
As putea sta ore intregi sa vorbesc despre Maroc si despre Marrakesh, despre cel mai mare, mai aglomerat si mai fascinant bazar din Africa (Jamma'el Fna), despre cat de romantica e Casablanca in amurg, despre cat de mult mai faine sunt trenurile in Maroc decat in Romania, despre ce atentie si amabilitate si respect sunt acordate turistilor, despre cat de fericita, relaxata, libera, continuu fascinata m-am simtit acolo.
Mi-e dor de Maroc. Clar.



Tuesday, July 15, 2008

Give Blood!

..Romanian doctors are soo anxious to humiliate you.


Dureaza aproximativ patru ore. De o umilinta si aglomeratie crunte. Asta daca vii la 8 fix (cand scriu ei ca ar incepe programul, desi - sa le zic doamne?- le doctor vin abia pe la 9), pentru ca daca vii mai tarziu deja incepi sa pierzi numarul.

Patru ore amare in care oamenii care asteapta sa doneze sange (e vorba de donatul benevol, fara nici un fel de "compensatie" de genul bonuri de masa, reduceri de transport) se cearta, injura, imbrancesc in usa care nu se mai deschide odata. Evident ca traditionala strategie a imbrancirii nesimtite functioneaza; unii peste altii se inghesuie intr-o valtoare pentru care principalii vinovati sunt doctorele si asistentele care isi beau cafeaua linistite dincolo de usa. Din cand in cand, mai iese o tanti asistenta consternata de galagia creata si care ne arunca niste cuvinte ca la o gasca de elevi din curtea scolii: "V-am spus sa faceti liniste. Nu se aude ce am zis?"
La un moment dat apare o mama disperata a carei fiica e pe masa de operatie si are nevoie urgenta de plasma. Nu pare sa impresioneze pe nimeni. Mai ales din cei care sunt acolo pentru a salva vieti prin meseria lor. In cele din urma am vazut-o iesind cu o punga; nu i-a ajutat insa. Fetita ei a murit pe masa de operatie.

Culmea ironiei e ca pe pereti sunt o multime de afise publicitare emotionante sustinand importanta donarii sangelui pentru a salva vieti. Ce ironie ca nu are cine sa ne primeasca sangele. Sa organizeze primirea sangelui. Sa nu descurajeze pe cineva care chiar vrea sa ajute.

M-a scarbit experienta de azi. Ma scarbesc spitalele din Romania si cea mai mare parte din personalul care il deserveste. Prefer sa mor direct decat sa ajung pe mana lor. Cuvantul omenie nu inseamna nimic pentru ei.