Thursday, April 24, 2008

Post despre Paste

Mie-mi place Pastele. Si imi place si Craciunul.
Inainte nu imi placeau. Nu intelegeam agitatia din jurul atator mici activitati care mi se pareau fara rost, nici conotatia religioasa a evenimentului, desi ma uitam aproape in fiecare an la filmele de sezon cu Iisus rastignit.

Ma intreb cu tristete ce o sa fie Pastele cand poate ai mei nu or sa mai fie...
Cand mama nu o sa mai vopseasca oua in joia din saptamana mare si sa le faca musai cu ceapa ca sa aiba si un model interesant.
Cand nu o sa mai coaca cozonaci in noaptea de joi spre vineri si sa se planga tot timpul ca nu i-au iesit la un anume standard de inaltime, grosime, continut in cacao. Cand nu o sa ma mai puna sa o ajut la framantat cozonac - activitate anevoioasa de altfel pentru ca presupune ca io sa incalzesc uleiul si sa il torn regulat deasupra aluatului pe care mama il munceste pana cand ies bule mici de aer, semn ca e bun sa stea la dospit.
Cand nu o sa mai faca drob de cascaval (pentru ca ala de miel nu imi place, iar mama s-a gandit sa faca unul "customizat" pentru mofturile mele)
Cand tata nu o sa se mai laude ca a "ajutat" cel mai mult in bucatarie pentru ca a taiat legume pentru salata beuf.
Cand in dimineata din prima zi de paste am sa alerg la baie sa fiu prima care se spala si nu voi mai gasi banutii din cana in care se afla un ou rosu (nu stiu exact ce inseamna traditia asta, si stiu ca ai mei se trezesc cu jumate de zi inainte mea, dar nu se duc ei la baie, pentru ca io sa ma bucur copilareste ca am castigat premiul:))

Nu vreau sa stiu cum o sa fie atunci Pastele. Ce as putea sa fac atunci pentru a da unor sarbatori conventionale spiritul asta fain pe care il dau ai mei..?

Asa ca...prefer sa nu ma mai gandesc. Si sa ma bucur de momentele de Paste si de Craciun si de toate micile si marile sarbatori care nu ar avea sens fara succesiunea asta de activitati care astfel prind o gramada de sens pentru mine.

(Cand eram mica si traiam ceva ce imi placea mult mult, obisnuiam sa inchid ochii si sa incerc sa respir de zece ori mai repede sau sa gandesc de zece ori mai repede, pentru ca ( imi imaginam io) astfel o sa traiesc de zece ori mai mult momentul ala fain.)

Maine dimineata plec acasa. Pentru Paste...

Wednesday, April 23, 2008

De ce nu le ingheata pinguinilor picioarele

desi le nu pot fi acoperite cu pene sau grasime?

Raspuns: din cauza sangelui rece:)

Pinguinii au in partea de sus a membrelor inferioare un sistem de termoreglare special. Arterele care aduc sangele cald spre picioare se despart in multe vase mici, la fel ca si venele care preiau sangele rece de la picioare. Aceste retele de capilare sunt atat de aproape unele de altele incat modifica temperatura sangelui in ambele directii.
Iar corpul pinguinului poate controla foarte bine fluxul sanvin care ajunge la picioare, variind diametrul vaselor prin care trece sangele: in conditii de frig, fluxul e redus, iar cand e cald fluxul se mareste.

Tema pentru acasa: de ce au cainii nasul negru?

Tuesday, April 22, 2008

Despre revedere, orgolii si alte maruntisuri

Se vorbeste in ultima vreme despre aniversarea celor 10 ani de la terminarea liceului.
Unii vor sa organizeze un eveniment/revedere, altii isi lucreaza PR-ul pentru a le elogia cariera de peste ocean, unii mimeaza un fel de nepasare, altora chiar nu le pasa.
Mie imi pasa. Anii de liceu au fost unii dintre cei mai faini de pana acum, am legat/dezlegat animozitati, semi-drame, prietenii, orgolii, am trait, suferit chiar in micul meu univers, si de multi dintre oamenii astia m-au legat fie si un conspirativ chiul de la ora de romana. Dincolo de motivul romantios, nu vreau sa ii vad pe toti, nu ma intereseaza cum le merge, daca au ajuns sa cucereasca lumea, daca sunt fericiti.
Dar sunt unii dintre ei de care imi pasa. Iar aceea sunt cei cu care ma intalnesc destul de des, sau vorbim la telefon, sau intr-un fel sau altul isi fac simtita prezenta pentru mine, in spatiul meu apropiat. Si atunci, la ce o mai fi nevoie de revedere?
O revedere organizata pentru "12C" nu ar inseamna decat un bilant al "realizarilor" profesionale, o epatare a tipului de masina/apartament/job/pozitie in societate/sau mai stiu io ce realizari ale deceniului care a trecut, intr-un cadru al camasilor scrobite si al coafurilor aranjate. Pentru ca, desigur, eram o clasa de elevi "buni" care promiteau sa ajunga oameni "si mai buni", iar aceasta revedere trebuie sa probeze promisiunea.
Cu oamenii de care imi pasa vreau sa ma intalnesc in training, intr-un cadru care sa nu aiba nimic formal sau conventional, sa bem Timisoreana, sa ne si injuram daca avem chef iar apoi sa bem din nou si sa ne impacam, vreau sa le povestesc despre visele sau asteptarile pe care le-am avut si in ce masura s-au si m-au implinit, despre acele lucruri care nu se cuantifica neaparat diplome sau pozitii profesionale. Vreau sa le povestesc de ce nu am ajuns vanzatoare la aprozar (asta imi doream cand eram mica) si ei sa imi explice de ce nu au ajuns mecanici de locomotiva.
Weekendul 2-4 mai, Nemtisor(ul) mi se pare o locatie excelenta pentru asta (sau macar pentru o simulare)! Asa ca poate o sa strigam acolo din catalog :)

Later edit: am schimbat paturile de la Nemtisorul, nu mai trebuie sa doarma nimeni pe divan:)

Monday, April 21, 2008

Casa mea-i un cantec cu acorduri ampleeee

Cat de ample sunt pot aprecia vecinii mei, pe care dupa ce i-am incercat cu latratul scancit al lui Nur bolnavior acum cateva saptamani, m-am gandit sa le incerc urechile cu glasu-mi cristalin.
Acum cateva zile am dat peste un program de karaoke, l-am instalat si am reusit sa si sincronizez ceva versuri cu linia melodica, sa editez grafic niste baloane sau plaja - pentru interfata grafica si gata...avem un karaoke nou noutz.
Bine, dupa ce am incercat noua gaselnita la servici si o colega mi-a promis ca ma inscrie la Megastar numai sa incetez cu exersatul, weekendul asta am lalait pe rand acasa: Abba, Parazitii, Dan Spataru, ba si ceva Beyonce (eram curioasa ce tot zice la melodia cu to the left...acu stiu).
O tanti de la mine pe etaj mi-a zambit complice cand am intrat in lift (deci yess...promit).
Una peste alta am avut un weekend atat de insorit si de relaxant.
Am descoperit ce fain poate sa fie sa faci 5 ture cu bicicleta in parc desi a doua zi urma sa ma doara fundul ingrozitor, sa te piste gazele mici de iti incojoara capul cand esti langa lac, sa gatesti file de cod da sa iasa de cinci ori mai pleostit decat la televizor, sa nu mai visezi urat noaptea, si am descoperit ce stare de buna dispozitie iti da o simpla speranta la un "poate ca".
Deci cumva totu e intr-un fund de circuit in capul meu:)
Azi mi-am pus o dorinta, si am sadit-o bine bine de tot undeva sa nu dea nimeni peste ea si sa stea cuminte, sa se incalzeasca si sa se realizeze.
Imi tin pumnii stransi stransi stransi.....

Friday, April 18, 2008

4 luni, 3 saptamani si doua zile






Patru luni










Trei saptamani


Doua(zeci) de zile:)












Me+Nur=Love!
Klar!

Nu stiam ca....

1. Lui Albert Einstein i-a fost oferita presedentia Israelului. A refuzat motivand ca "he had no head for problems".
2. In timpul domniei Elisabetei I a fost introdus un impozit pe barba:)
3. Steagul national al Italiei a fost conceput de Napoleon Bonaparte
4. Regele Solomon al Israelului a avut 700 de neveste (plus alte cateva sute de amante)
5. Mozart nu a mers niciodata la scoala

M-am hotarat ca un self study sa aflu ceva interesant in fiecare zi.
Totul a pornit de la frustrarea pe care o am fata de media si in special de televiziunea romaneasca, adevarate "surse de informare".
Azi aduc exemplu un post TV al carui slogan e "Spune tot!", dar de fapt e "Barfeste Non-stop!". Cum altfel ai cataloga 24 de ore de transmisie in care barbati tineri, de success (si unii dintre ei chiar cu ceva in cap) nu fac altceva decat sa barfeasca activitatile zilnice ale "vedetelor" Simona Senzual si Poponet sau coafurile Andreei Marin si a lui Catalin Botezatu.
Io cred ca astia care nu fac nimic mai creativ decat sa barfeasca (si pe aceasta cale sa promoveze) astfel de personaje nu sunt cu nimic mai breze decat ele.
Asa ca azi m-am autoeducat cu ceva interesant despre 5 oameni care cu adevarat au facut o diferenta la timpul lor.

Thursday, April 17, 2008

Extraveral

Cand te doare inima, baga mana in buzunarul cu surprize, scoate inima mea, schimba-le intre ele si las-o pe a ta sa se odihneasca

Tuesday, April 15, 2008

Nu mai vreau "pupici"!

Poate unora le place, da io incep sa ma sufoc de atatia "pupici".
La telefon, pe mail, pe messenger, chiar in face-to-face talk pupicii sunt intotdeauna prezenti. Sub diverse forme: "te pup", "te-am pupat", "pupici", "pupicei", "pupi", ba chiar o forma mai scatofilica de "poop":))

Io is un om mai rece asa, e adevarat ca nu is toata ziua cu pupatu, si imi manifest altfel iubirea fata de aproapele lui Bruckner, dar e exagerat. Si mai e ceva. Nu te pupa toata ziua doar mama, verisoara, un prieten apropiat, dar si toti colegii de la servici? Sau oameni pe care i-ai vazut pentru prima oara in viata ta? Iar cel mai tare e cand mai aud doi barbati vorbind intre ei si se despart cu un simpatic "te pup" sau "te-am pupat".

Deci gata cu pupatu! Sau macar sa trecem la pupat pe bune, macar stim de o treaba...

Later edit: tocmai am auzit un "te-am pupacit!!" Beaxx..asta e deja scarbos

Innovation Award

I got by post today the certification and frame for the Innovation Award I achieved this quarter. Does not matter that the DHL people broke the glass, and that the frame has a "made in Public Republic of China" sign. They stated there on the diploma that I had demonstrated "Outstanding Leadership, Organization and Perseverance".
Good for me then!!!!!! If I will not praise myself, who will? :)
My friends are laughing cause I am a diploma/awards freak. Any time there is some prize or award somewhere I must have it.

Monday, April 14, 2008

My inspiration for the day

http://www.youtube.com/watch?v=gOqxSaW05p4

Life Patterns

Primul baiat de care m-am indragostit a fost Ghiocel. Locuia in bloc cu mine, io la scara a doua, el la a treia. Par blond platinat, ochi albastri, cu reflexe aurii si foarte mari pentru fata care ii incadra, constitutie fragila, jambiere de culoare rosie..sunt lucrurile pe care le asociez cu el acum, dupa mai bine de 15 ani.
Era cel mai bun la fotbal din tot blocul, fugea foarte repede si memoria mea il plaseaza tot timpul incadrat de mult mult soare in dupa-amiezele toride de vara cand ne strangeam toata lumea de la bloc si jucam fotbal sau handbal in curtea scolii care era cumva peste drum.

La handbal eram destul de buna, mai ales in poarta...chiar eram apreciata si copiii voiau sa ma ma aiba in echipa pentru ca ii salvam de multe goluri. La fotbal insa nimic. Alergam io destul de repede, da nu pricepeam cum poti sa conduci mingea aia doar din picior pana la poarta adversa fara sa ti-o sufle adversarul. Tragedia era ca tocmai acolo Ghiocel era cel mai bun si ma straduiam in fiecare zi sa devin mai buna, sa ajung cumva sa ma aprecieze, sa ma vada si pe mine, sa nu stiu...eram in clasa a patra-cincea si nu imi configuram in minte cum decurg relatiile afective dintre baieti si fete, dar voiam sa vad ca imi zambeste mie, ca simte si el pentru mine ceva din candoarea pe care io o simteam pentru el.
Eram cea mai mica din grup; mai erau fetele de la scara 1 de aceeasi varsta cu el, care desigur, erau primele remarcate de Ghiocel; ele se impiedicau mai putin ca mine, erau mai zambitoare, aveau lucruri mai interesante de povestit pentru el. Ma framantam ca nu ma remarca deloc, ca privirea lui era indreptata spre Simona, spre Loredana.

Intr-un mod cumva straniu, strategia pe care o alegeam io si o consideram eficienta in a fi remarcata se baza pe psihologia inversa. Daca imi placea cineva, nu stiam cum sa ascund mai mult acest lucru, sa il ignor pe respectivul, mi se parea ca inima mea bate atat de razna si ca rosul din obraji era atat de evident, si imi era atat de jena de slabiciunea asta incat voiam sa o ascund cand mai mult. Si fata de strategiile celorlalte fete, care tot timpul erau in jurul lui, ma gandeam ca daca io o sa il ignor, sau daca ii vorbesc in continuu contradictoriu o sa ma diferentiez de ele, o sa par mai interesanta si o sa ma remarce. Well...asta se intampla doar in filme.

A mai trecut un an... am mai crescut, ma apropiasem cumva de Ghiocel, mergeam amandoi la clubul de atletism, io faceam sarituri in inaltime, iar el mergea desigur sa se antreneze pentru fotbal. Cumva reusisem sa cuceresc o pozitie privilegiata in privirea lui, ma aprecia si aveam multe lucruri in comun pe care le povesteam. Intr-o zi insa a aparut in gasca noastra verisorul lui (Emi). Stiu doar ca printr-o ciudata intamplare, intr-o seara de iarna Emi a inceput sa se joace cu zapada din parul meu, si sa ma priveasca cum voiam io sa ma priveasca altcineva. Si atunci a fost declick-ul din ceea ce credeam io ca o fie o frumoasa poveste: Ghiocel observase si el scena, si s-a retras. De langa noi, apoi definitiv din cercul meu, din privirea mea.

Au mai trecut cativa ani. Eram la liceu,aveam alti prieteni, uitasem de el, fiecare plecase pe drumul lui...si intr-o seara ne-am intalnit din intamplare. Parul parca nu mai era la fel de blond, reflexele nu mai erau asa aurii, iar zambetul nu imi mai provoca nici un fior. S-a bucurat mult ca ne-am intalnit. A doua zi m-a asteptat in fata blocului cu un bilet de cinema, apoi a treia zi m-a invitat la balul bobocilor la liceul lui. Avea in privire licarul pe care atata il asteptasem si atat il dorisem. Dar nu mai insemna nimic pentru mine, nu imi mai aducea nici macar un fel de bucurie tardiva.

Au mai fost de-a lungul timpului Ghiocei. Dar, ca un pattern ciudat sincronizarea a fost de cele mai multe ori la fel, ca un etern delay intre bataile inimilor noastre, intre licarul dintre privirile noastre. Si atunci ma intreb...e doar un simplu pattern, sau asa ar trebui sa fie intre oameni - un continuu flux-reflux pentru a mentine mereu plutind fioruri fragile?