Asa am o dezamagire... Pacat de avantu specific romanesc, pacat de suporteri, de vecinii care si-au scos plashmile:) in spatele blocului, de berea care s-a scurs in terasele pline ochi, pacat de aia care s-au macelarit in Piata Revolutiei, pacat de olandezi care numai nu ne-au rugat sa le dam gol.
Io nu pot sa inteleg mentalitatea jucatorilor, antrenorului si a echipei noastre de fapt. Cand stii ca ai facut doua meciuri bune, ca ai atatea sanse inainte, cand simti 23 de milioane de oameni a caror inima pulseaza pentru tine...tu sa nu musti din teren, sa te zbati, sa alergi, sa te dai peste cap numai ca sa castigi.
Nu...baietii nostri parca erau la un meci amical, se dezmorteau nitel, mai stateau, mai alergau putin....M-au facut sa imi dau seama ca meciul cu Italia a fost o intamplare, s-au buricat si ai nostri asa putin ca au avut chef....
Iar Olanda...doamne...pai primele 55 de minute ne-au deschis poarta, apararea, nu ne-au deranjat, nu ne-au alergat...ne invitau sa le dam un gol. Clar! Italienii in locul nostru ar fi luptat pana la sange, ar fi marcat cel putin 3 goluri.
Imi doresc sa fi jucat cu Olanda in primul meci din grupa. Sa ne fi batut cu 5-0, si sa ne fi dezumflat total pentru restul meciurilor, cat si pentru urmatoarele europene.
Ca sa nu se fi alimentat sperantele astea absurde in capul nostru. Ca si cum locul nostru ar fi undeva printre echipele alea tari. Ca nu e. Mai avem de stat acasa. Noi nu avem mentalitate de luptatori, de castigatori. Dar mai stii...o fi candva vreo speranta. La urma urmei si curajul se invata, nu-i asa?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment